Timp de citire - 8 minute.
Mă gândesc la acest blog de când am văzut filmul “Mirciulică” în regia lui Cristian Ilișuan. Nu pot să dorm pentru că nu împărtășesc ceea ce simt!
Așa că … here it is…
Stăteam pe locul meu, la cinematograf și în timp ce majoritatea oamenilor din jurul meu râdeau, în mine a trezit o serie de sentimente. Nu știam dacă să râd sau să plâng!
Este o reproducere ideală a realității din societatea românească. Și e de plâns mai mult decât e de râs!
Sau așa a ajuns mesajul la mine.
Inițial am vrut să denumesc blogul “Cum doamne să aștepți să-ți moară părinții pentru a avea prima ta proprietate?”.
Nu caut hate și nici să trezesc asta în nimeni, însă în urmă cu niște zeci de ani, asta observam la foarte mulți oameni din jurul meu.
Era milestone-ul cel mai mare pentru această existență. Să aștepți să preiei moștenirea familiei ca fiind cel mai prețios lucru pe care-l vrei de la viața aceasta.
Mereu am vrut să îmi demonstrez că pot să merg mult mai departe și să sparg astfel de bariere. Iar calitatea oamenilor din jur a început să se schimbe semnificativ.
Însă prin câte situații am trecut pentru a ajunge la pacea în care trăiesc azi, doar eu știu.
Nu mă plâng, sunt extrem de recunoscător! Și mi-aș dori să ai încredere în tine, să știu că nu ești persoana care se oprește la prima piedică întinsă de cei pe care-i avem în jur.
În film, Mircea Popa aka Mircea Bravo, împreună cu ceilalți actori, au reușit să scoată toți dracii din mine.
Fiecare personaj al filmului joacă o tipologie exactă și reală din societatea românească a secolului în care trăim.
Fiecare actor mi-a amintit de cel puțin o persoană sau o situație de care m-am lovit în trecut și prin care cineva încerca să-mi taie aripile, cu sau fără voie, din dorința de a mă proteja sau dimpotrivă, din invidia față de dorința mea de a evolua.
Caragiale ar aplauda minute bune acești actori și ceea ce au realizat prin intermediul acestui film.
O mare parte a filmului se învârte în jurul ideii de “ce spune gura lumii”, aspect pe care mulți pun în continuare prea mult accent, în loc să-și vadă de propria evoluție, sau tocmai de stagnarea ei.
Gura lumii și simpla idee de a-i vorbi mereu pe alții e de o frecvență atât de joasă, încât inhibă în oameni orice dorință de a evolua. Le taie aripile!
Ce zice vecinul!?
Ce o să zică rudele!?
Ce zic colegii de la serviciu?!
Ce o să spună neamurile de la țară cu care oricum te vezi de două ori toată viața?
Și astfel, foarte mulți dintre noi suntem supuși riscului de a ni se tăia aripile și orice tentativă de a ne lua avântul atunci când avem o oportunitate în față.
Actorii din acest film descriu într-un mod extrem de autentic această realitate a societății în care trăim.
Oricât m-aș strădui să o explic, o pot face doar prin prisma propriilor trăiri și idei pe care le-a trezit în mine, dar sunt sigur că pentru orice cititor al acestui blog va fi o altă perspectivă, în funcție nebuniile și obstacolele pe care le-a întâmpinat atunci când a avut de realizat o nimica toată în colaborare cu instituțiile statului.
Ca să îți explic puțin contextul, fără să dau spoilere, Mircea joacă rolul tânărului absolvent al Facultății de Drept, care pică examenul de magistratură la București.
Având mama angajată la Finanțe în Gherla, îl rezolvă aceasta de un post, așa cum se întâmpla în rândul multor situații cu care m-am confruntat în trecut, așa cum toți știm pe cineva, așa cum ne-a învățat societatea. PCR – pile cunoștințe și relații.
Și dacă credeți că doar la stat se poartă nepotismele, am văzut asta prin toate corporațiile. Toate! Și asta cred că mi-a trezit cele mai mari frustrări, pentru că tocmai acolo aveam pretenții și așteptări.
Cum spune filmul, dacă la primărie nu mai e loc, că deja-s odraslele altora, se rezolvă la finanțe și dacă nici la finanțe nu se rezolvă, se rezolvă la salubritate, că doar lor cine le pune pâinea pe masă?
Așa ajunge Mircea al nostru jurist la Salubritate unde merită să vedeți filmul ca să vă reamintiți în ce societate trăim.
Șeful lui Mircea, mare administrator la firma de salubritate, vânător cu relații până la București și înapoi, le face pe toate. Exact așa cum se prezintă lunar la știri, pentru cei care încă le mai urmăresc!
Mituiri, mușamalizări, forțarea mâinilor celor ce au poziții și așa mai departe.
Dacă trăiești într-un mediu atât de toxic te rog ia acest mesaj al blogului ca o încurajare de a nu-ți vinde sufletul! Sau dacă știi pe cineva în această situație, transmite-i sub orice formă o încurajare.
Ok, dar ai rate, ai copii de crescut, ai obligații, te-au rezolvat părinții și nu-i poți dezamăgi etc…
Toate acestea sunt scuze!
Dacă nu ești mulțumit de ceea ce îți oferă viața, întreabă-te de ce trebuie să trăiești ceea ce trăiești?
Cât mai trebuie să suporți această situație? Și de ce?
În fața cui răspunzi dacă vrei cu adevărat să trăiești o viață mai frumoasă?
Poate ai vrut să te faci medic, dar ai 40 de ani și crezi că e prea tărziu. De ce? Cine spune asta? Unde există o asemenea definiție?
Poate ești medic și vrei să lași totul și să pleci în jurul lumii, să fi chelner pe o plajă exotică din Asia unde oamenii sunt mai autentici și îți zâmbesc?!
Cine te va judeca? Contează? Și ce dacă te va judeca?
Tu pentru cine trăiești!?
În film parcă toată lumea e împotriva lui Mircea… soarta, familia, cunoștințele, colegii de serviciu, până și prietena la un moment dat.
L-a angajat mă-sa la salubritate, îl ține sub propriul acoperiș, iar pentru asta, la fel ca mulți părinți din România, așteaptă să fie recompensați și recunoscuți ca salvatori.
Nu te lăsa furat de astfel de capcane emoționale. Dacă e cazul, cu siguranță poți mai mult! Poate doar nu ai găsit momentan calea. Însă aceasta există!
Nu căuta soluțiile prin alte persoane. Soluțiile vor veni doar prin intermediul tău! Dezvoltă-te, investește în tine, în cunoștințele tale, în sentimentele tale.
Permite-ți să te descoperi cu adevărat!
Cum nu poți ajuta pe nimeni până nu te ajuți pe tine să ai o situație din care să poți face bine, nici pe tine nu te va pune nimeni pe primul loc, dacă tu nu te pui!
Chiar dacă dragostea sau slăbiciunea sau lipsa de respect de sine te fac să faci din altcineva o prioritate, până când nu deschizi ochii și realizezi că tu ești cea mai importantă persoană din viața ta, nimeni nu te va pune în această poziție.
Inclusiv în relațiile din familii, totul se bazează pe nevoi.
Am nevoie să îmi ajut copiii, chiar dacă ei nu-mi cer ajutorul, dar apoi am nevoie să-mi recunoască valideze și să-mi recunoască meritele. Sună cunoscut?
Cu cât accepți mai multe compromisuri, îți vinzi încet sufletul.
Le faci plăcerile altora, le realizezi visurile altora, ajungi să contezi tot mai puțin pentru tine!
Niciodată nu este târziu să spui stop!
Trezește-te din propria minciună prin care ți-ai spus că e prea târziu sau că pentru tine nu se mai poate altfel!
Dacă nu ai 80 de ani, dacă nu ai un handicap prin care efectiv să depinzi fizic de alte persoane sau dacă realizezi că poate ai un abuzator emoțional și te trezești din starea în care ai acceptat această situație, mereu vei avea șanse și soluții.
Dute în lume și bucură-te de viață!
Poți! Ai toate șansele! Am încredere în tine!
Și dacă încerci să dezvolți ceva și dai greș, ce? E doar o lecție care te aduce și mai aproape de succes!
Arată-mi un milionar ce a reușit așa… din prima!
Iar dacă ești atât de jos, încât nu știi încotro să pășești, deschide ochii!
Mereu ai pe cineva în jur care să te poată îndruma spre o viață mai frumoasă, care merită trăită la adevăratul ei potențial!
